În folclorul românesc Ielele sunt văzute ca nişte fete tinere, nemuritoare, voluptoase, însă vindicative şi rele. După unele tradiţii ele zboară (cu sau fără aripi) şi sunt, de regulă, semi-dezbrăcate. Invizibile pentru oameni, pot fi văzute totuşi de către unii dintre ei doar noaptea. Având trupuri mlădioase şi voci fermecătoare sunt considerate excelente dansatoare şi cântăreţe vocale impecabile. Dansul lor specific e hora. Pe locul pe care acestea îşi încing hora nu mai creşte iarba, iar crengile copacilor rămân pârlite ca de flacără.

Sediul Ielelor nu este precizat, ele putând locui în văzduh, în păduri sau peşteri şi deseori se scaldă în izvoare. Principalul lor atribut sunt acţiunile malefice.

Ele îi ridică în vârtejuri pe cei care lucrează în zilele care le sunt consacrate, le sucesc minţile tuturor celor care au călcat pe locul horei lor, sau îi silesc să intre în mijlocul horei, până când rotirea demenţială a acesteia îi determină să-şi piardă minţile.

Ielele îşi joacă hora în poieni rotunde lângă „mărul tufos/ mărul rămuros”. Unii autori au remarcat că hora Ielelor are o semnificaţie centripetă, nu numai de rotire în sens închis, ci şi de constrângere a lumii la o mişcare perpetuă, o împiedicare a acestei lumi de a se risipi într-o mişcare centrifugă (existentă în tendinţa fizică a oricărei rotiri naturale), adică de a se dizolva în nefiinţă.

Witchcraft

Witchcraft

info
×
Witchcraft

Witchcraft

info
×
Witchcraft

Witchcraft

info
×
Witchcraft

Witchcraft

info
×
Witchcraft

Witchcraft

info
×
Witchcraft

Witchcraft

info
×
Using Format