The Only Story - Julian Barnes

Nu am mai scris despre cărţi citite în vreun blog. Probabil că nu va deveni un obicei, mai ales că nu citesc destul de mult, des sau organizat ca să şi consemnez. Public acest text pentru că îmi caut orice motiv ca să duc spre lumină proiectul “Bovary, c’est moi”. Gravitarea în jurul lui Julian Barnes e mereu binevenită, chiar dacă nu m-am urnit pînă acum prea mult în sensul dorit, adică să structurez materialul pe care deja îl am.

Cartea asta a lui Barnes e mai puţin pe gustul meu (încă nu am terminat-o), deşi subiectul şi mai ales discursul, îmi plac. Nu mai am răbdare  pentru explorarea memoriei afective a altcuiva, chiar dacă mai seducător decît Julian Barnes e greu să o facă cineva. Găsesc multe zone familiare în rătăcirile emoţionale descrise, fără îndoială, dar nu mai savurez farmecul abandonului în reverie, pentru că eu însămi am deja o arhivă  sentimentală, şi uneori parcă îmi vine greu să compun elemente din două realităţi. 


Using Format