O bucată de film scanat, din toamna trecută. Într-o lume vizuală guvernată de haos, îmi iese la iveală cîte o secvenţă absurd de faină.

Nu ştiu ce îmi place la dipticul ăsta, probabil geometria celor două cadre, sau starea de singurătate şi decrepitudine care-l străbate. Mă uit a nu ştiu cîta oară la el, şi mă prinde o nostalgie fără nume.

Canon 50E, Kodak TMax 400.